Procesorul Intel – Caracteristici, avantaje și generații

Timp de citit: 7 minutes

Una dintre cele mai importante piese din angrenajul unui sistem computerizat, procesorul a reprezentat întotdeauna un element de interes pentru pasionații de acest domeniu. Complexitatea procesoarelor, dar mai ales permanenta lor evoluție către cifre tot mai impresionante și performanțe pe măsură au atras mereu atenția pasionaților de calculatoare. Inclusiv marile companii din domeniul IT și-au arătat dintotdeauna interesul pentru a studia procesoarele și pentru a găsi metode și tehnologii prin care să le facă să evolueze și mai mult.

Printre cele mai importante companii care au ca obiect de activitate și dezvoltarea de procesoare se regăsește Intel. Compania americană este un adevărat pionier în domeniu. Procesorul Intel este cunoscut în întreaga lume și este o variantă pe care o poți întâlni oricând, pe orice configurație îți iese în cale. În același timp, dacă ești interesat de procesoare Intel, trebuie să cunoști foarte bine istoricul pe care îl au acestea. Sunt foarte multe generații de procesoare Intel, fiecare cu specificul său.

Cu ajutorul informațiilor din acest articol, vei putea afla ce spune despre diverse calculatoare și laptopuri faptul că utilizează un procesor Intel. De asemenea, vei descoperi care este cea mai comună clasificare de procesoare Intel și ce particularități au cele mai bune procesoare Intel.

1. Procesorul Intel – Istoric și clasificare procesoare Intel

Înainte de a analiza în detaliu modelele de procesoare pe care compania Intel le-a propus de-a lungul anilor, este foarte importantă înțelegerea conceptului de procesor. De asemenea, este importantă și analiza istoricului general al firmei din Statele Unite ale Americii.

Procesorul reprezintă un dispozitiv din categoria pieselor hardware. Acesta se utilizează ca parte esențială din orice sistem computerizat. Dimensiunile procesorului sunt reduse, însă mecanismele în baza căruia funcționează îi permit să realizeze și să susțină procese impresionante.

Procesorul funcționează în baza unui set de instrucțiuni primit de la utilizator. Cu ajutorul instrucțiunilor, procesorul gestionează resursele puse la dispoziție de ansamblul din care face parte pentru a efectua operațiuni pe surse externe de date. Astfel, procesorul este coordonatorul unui computer.

El are un rol central, determinant și face legătira între toate funcțiile și componentele calculatorului. Procesorul ajută la gestionarea eficientă a instrucțiunilor și datelor necesare sistemului de operare, dar și aplicațiilor folosite de către utilizator. El interpretează, controlează, execută și prelucrează date dintre cele mai complexe.

Compania Intel – Scurt istoric

Compania Intel este o corporație originară din Statele Unite ale Americii. Istoria sa a început în anul 1968, atunci când firma a fost înființată de către Robert Noyce, Gordon Moore și Andrew Grove. Domeniul tehnologic al computerelor se afla încă în perioada de început, astfel că americanii au avut ocazia să vină cu o serie importantă de inovații.

Intel a inventat o mulțime de tehnologii care încă sunt extrem de populare în întreaga lume. De pildă, procesoarele de tip X86 au fost inventate de către Intel. Tot Intel a lansat si primele memorii DRAM și SRAM. Primul microprocesor creat de către Intel datează din anul 1971.

Procesorul Intel - Istoric și clasificare procesoare Intel

Însă primul adevărat boom al procesoarelor Intel a fost înregistrat în anii 90. Atunci, Intel a lansat procesoarele din gama Pentium. Pe parcursul anilor, Intel a devenit cel mai important producător de procesoare din întreaga lume. În prezent, compania este una uriașă la nivel global și continuă să lanseze modele performante de procesoare.

Clasificarea procesoarelor Intel

Istoria procesoarelor Intel a început odată cu cea a întregii companii. Însă perioada de dinaintea anilor 90 a fost una în care americanii s-au axat mai degrabă pe producerea de componente destinate computerelor utilizate în scopuri industriale sau științifice. Odată cu expansiunea sistemelor computerizate și cu disponibilitatea lor și pentru utilizatorii casnici, Intel a început să producă în mod intens astfel de piese.

Înainte de anul 1993, Intel a lansat modelele Intel 4004, Intel 8008, Intel 8085, Intel 8086, Intel 8088, Intel 80286, Intel 80386, Intel 80486 și Intel Celeron. În 1993, însă, avea să înceapă era Pentium. Primele procesoare din gama Intel Pentium aveau frecvențe reduse, care începeau de la 60 MHz.

Până în 2005, s-au lansat Pentium I, II, III, M și 4. În 2005, apărea procesorul Intel Pentium D, care avea în dotare două nuclee. Toate variantele lansate până în acel moment dispuneau de un singur nucleu. Procesorul Pentium D / Extreme Edition dispunea de tehnologia dual-core. Aceasta era cea care permitea procesorului să ruleze un număr mare de aplicații, în același timp.

În 2006, Intel lansa prima generație de procesoare Intel Core. Au urmat Intel Pentium Dual-Core, Itanium, Xenon, Pentium 5, Intel Core 2, Intel Atome și Intel StrongARM. Apoi, pe baza generațiilor de Intel Core, americanii au lansat celebra linie Core i. Din aceasta fac parte procesoarele Core i3, i5, i7 și i9.

Chiar dacă celebra serie a i-urilor deține supremația, din punct de vedere al performanțelor oferite, Intel rămâne în istorie și prin intermediul seriei Pentium. Procesoarele din această gamă continuă să fie printre cele mai populare de pe piață.

2. Cele mai bune procesoare Intel

Din punct de vedere al performanțelor pe care le pot oferi acestea, un top procesoare Intel nu are cum să nu includă modelele din seria Core i. În același timp, merită salutat și rolul important pe care le-au avut procesoarele Celerom, Atom și Xeon în industrie. De altfel, acestea au în continuare un impact foarte important. Pentru a putea afla mai multe despre procesoare Intel Core și alte variante, vom trata fiecare categorie în mod separat.

Intel Celeron, Atom și Xeon

Inter Celeron face parte din această grupă specială de trei generații de procesoare Intel foarte importante pentru industria IT. Primul procesor din gama Intel Celeron a fost lansat în 1998. Viteza acestuia era de doar 266 MHz. Procesoarele din gama Celeron continuă să evolueze și există și astăzi în forme mult mai avansate. Cele mai performante au o viteză de 3.6 GHz și pot dispune chiar și de două nuclee.

Procesoarele de tipul Intel Atom s-au lansat în 2008 și ofereau o viteză de 800 MHz. Dimensiunile sale foarte reduse au impresionat dintotdeauna și au facilitat utilizarea acestui tip de procesor inclusiv pe laptopuri și alte echipamente de dimensiuni reduse. Modelele recente de procesoare Intel Atom oferă viteze de până la 2,13 GHz. Se folosesc inclusiv pentru smartphone-uri și tablete.

Intel Xeon a fost lansat în urmă cu aproape 25 de ani și a fost un adevărat deschizător de drumuri pentru sistemele moderne, ultraperformante. Viteza inițială de 400 MHz s-a transformat și a ajuns, în prezent, până la 4.4 GHz. Procesoarele Intel Xeon pot avea inclusiv 15 nuclee și se folosesc pentru celebrele modele de computere produse de Apple, seria Mac Pro.

Intel Core i3, i5, i7, i9

O altă categorie importantă de procesoare Intel este reprezentată de seria Core i. Aceasta este una definitorie pentru întreaga industrie. Procesoarele din această gamă sunt cele mai utilizate în întreaga lume. În prezent, seria i-urilor a ajuns la a zecea generație. Istoria generației Core i a început în 2006, atunci când a fost lansat procesorul Core 2.

Au apărut, ulterior, Intel Core i3, i5, i7 și i9. Foarte mulți utilizatori se întreabă care este originea denumirilor. Deși încă există mitul conform căruia cifra de după i ar indica numărul nucleelor, adevărul este cu totul altul. De fapt, Intel acordă calificative cipurilor, în funcție de performanțele pe care acesta le va putea oferi.

În mod natural, cele mai performante procesoare din această serie sunt cele apărute recent. Seria i9 este cea mai nou lansată și garantează performanțe și viteze remarcabile. Intel Core i9 este a 12-a generașie de procesoare Intel Core. Procesoarele din această categorie au până la 16 nuclee și pot atinge viteze de 5,20 GHz.

Intel multi-core

Pentru a înțelege mai bine cum ajunge să aibă un procesor Intel caracteristici specifice, este necesară clarificarea noțiunii de nuclee. Nucleele sunt părți componente ale unui procesor care au câte o sarcină. Astfel, cu cât ai mai multe nuclee, cu atât procesoarele pot să îndeplinească cu succes mai multe sarcini.

Procesoarele din gama Intel Core i3 au fost lansate special pentru sistemele computerizate standard, deoarece garantează stabilitate. Ele sunt procesoare dual-core cu viteze de până la 3,7 GHz. Acest lucru le transformă în soluții de calitate, dar accesibile din punct de vedere financiar.

În cazul procesoarelor din gama Intel Core i5, care sunt cele mai importante la nivel internaționale deoarece se regăsesc pe cele mai multe configurații de laptop sau PC, se utilizează de regulă configurații quad-core. Acest lucru presupune utilizarea a patru nuclee.

Intel Core i7 sunt procesoare care funcționează tot în baza tehnologiei Quad-Core, la fel ca i5. Acestea garantează viteze de la 1,6 GHz, așa cum era modelul lansat inițial în 2007, până la 4,4 GHz, cum este cazul versiunilor apărute recent.

Cele mai bune procesoare Intel

În ceea ce privește alte variante de procesoare și numere de nuclee, trebuie punctat că există versiunile dual-core, quad core, hexa-core și octa-core. Adică procesoare cu două, patru, șase și opt nuclee. Recent, însă, au apărut și procesoare Intel cu 12, 15 și chiar 16 nuclee, așa cum este cazul celor mai noi variante de procesoare Intel Core i9.

3. Ultimele modele de procesoare Intel

Cea de-a 12-a generație de procesoare Intel a fost lansată la finalul anului 2021. Mai exact, compania americană a lansat nu mai puțin de 60 de procesoare și peste 500 de modele. Acestea au rolul de a satisface nevoile și preferințele și celor mai pretențioși consumatori.

Procesorul Intel Core i9-12900K a fost vedeta acestei lansări, deoarece el este considerat a fi cel mai performant procesor destinat gamingului. Procesoarele din această gamă ajung la viteze de până la 5,20 GHz. Acest lucru este posibil prin intermediul sistemului turbo-boost din dotarea componentelor.

Procesoarele din ultima generație propusă de Intel au până la 16 nuclee și 24 de threaduri. Ele oferă performanțe așa cum nu s-au mai întâlnit în industria IT. Procesoarele oferă performanțe care pot fi scalate de la 9 până la 125 de wați. Acest lucru le face să fie compatibile cu toate variantele de PC și laptop. De la ultra-slim, până la stații de lucru de tip desktop.

Nu doar pentru gameri sunt potrivite aceste procesoare ultra-moderne și performante de la Intel, ci și pentru creatorii de conținut. Editorii video și foto vor fi încântați de ceea ce pot obține în urma utilizării unui procesor de ultimă generație, de la Intel. Americanii garantează performanțe mult mai bune decât cele din precedenta generație. De pildă, performanțele de editare foto și video sunt cu 36%, respectiv 32% mai rapide.

În plus, performanța de modelare 3D este cu 37% mai rapidă, conform producătorului, în vreme ce redarea video cu mai multe cadre se poate face cu o viteză cu 100% mai mare decât cea garantată de generația precedentă de procesoare.

Ultimele modele de procesoare Intel

Revenind la celebrul procesor cu 16 nuclee și 24 de threaduri, respectiv Intel Core i9-12900K, acesta a fost testat cu vigilență, pentru a i se putea atribui rolul de cel mai performant procesor de gaming. Au fost luate ca reper jocurile Troy: A Total War Saga, Hitman 3 și Far Cry 63. Rezultatele au fost impresionante. Noul procesor Intel a oferit creșteri de FPS cu 25%, 28% și 23% pentru cele trei jocuri.

Așadar, cel mai nou și cel mai performant procesor de la Intel este procesorul Intel Core i9-12900K, piesă dezvoltată special pentru pasionații de gaming. În același timp, Intel oferă în continuare variante de top și pentru utilizatorii interesați de creare de conținut, precum și pentru cei care nu vor decât să utilizeze calculatorul pentru browsing.

Stabilitatea, viteza și rezistența în timp sunt aspectele care continuă să recomande procesoarele Intel ca fiind soluția de încredere pentru orice proprietar de stație PC sau laptop. În oferta disponibilă pe Interlink.ro, poți descoperi o mulțime de calculatoare și laptopuri noi sau laptopuri refurbished care au în dotare procesoare performante, marca Intel. Alege să investești în calitatea și prestigiul companiei americane și bucură-te de sisteme care funcționează rapid și în condiții de stabilitate maximă!

PRODUSE RECOMANDATE

Chrome OS Flex de la Google vă poate transforma vechiul laptop într-un Chromebook

Timp de citit: < 1 minute

Oricine poate încerca Chrome OS Flex astăzi, dar Google poziționează produsul mai mult către întreprinderi și instituții de învățământ – lucru pe care compania se concentrează deja cu sistemul de operare Chrome într-un mod mai larg. Ca atare, unul dintre marile beneficii ale Chrome OS Flex este că departamentele IT pot gestiona dispozitivele la fel ca orice alt hardware. Flex poate fi implementat printr-o rețea pe mai multe dispozitive, iar departamentele IT pot gestiona totul prin consola de administrare Google. Odată ce Flex este instalat, acele dispozitive pot fi gestionate în același mod în care este orice alt hardware, astfel încât departamentele IT pot implementa anumite instalări de software sau permisiuni.

Vizitați site-ul oficial pentru a crea o imagine Chrome OS Flex bootabilă pe o unitate USB. Deoarece acesta este un software cu acces timpuriu, probabil că veți dori să îl testați pe un computer care nu este dispozitivul dvs. principal. De asemenea, Google vă oferă posibilitatea de creare unui USB/Card SD bootabil chiar în browserul Chrome – extensia Chromebook Recovery Utility vă permite deja să creați suporturi de recuperare a sistemului de operare Chrome, iar acum o instalare Flex va fi una dintre opțiunile disponibile.

Jocurile Android vor rula și pe Windows în 2022

Timp de citit: < 1 minute

Gamerii de smartphone care urăsc să fie legați de telefoanele lor, tocmai au primit o veste ca un cadou de sărbători. Google aduce jocurile Android de pe Google Play pe laptopuri, PC-uri și tablete cu Windows.

Joi, la The Game Show Awards, Google a anunțat o aplicație care le permite gamerilor de pe Android să se joace pe computerele cu Windows. Jucătorii vor putea să închidă jocul pe un dispozitiv și să îl reia de unde au rămas pe altul. Aceasta înseamnă că puteți comuta între un Chromebook, un computer Windows și un telefon Android fără a pierde datele salvate.

Aplicația, care este construită și distribuită de Google, rulează jocuri local pe sistemul dvs., fără a fi nevoie de streaming în cloud. Până acum, Google a prezentat serviciul doar într-un scurt clip video, așa că unele detalii importante nu au fost dezvăluite. Știm, totuși, că va sosi cândva în 2022.

Utilizatorii Windows 11 vor putea rula aplicații Android?

Timp de citit: < 1 minute

Pe diferite pagini de internet au apărut deja câteva tutoriale cu programul WSATools și The Windows Subsystem for Android, care vă permite să rulați aplicații Android pe Windows 11.

WSATools este doar o interfață de lucru pentru Windows Subsystem for Android. Momentan puteți găsi aplicația WSATools în magazinul Microsoft (Microsoft Store) de pe Windows 11 însă, doar persoanele care s-au inscris în Windows Insider Program au acces la Windows Subsystem for Android.

Această aplicație vă permite să personalizați Windows 11 pentru a readuce la viață bara de activități

Timp de citit: < 1 minute

Nu sunt singurul care urăște noua bară de activități Windows 11, iar acum dezvoltatorii terți vin în ajutor cu aplicații care readuc unele dintre caracteristicile lipsă în cel mai recent sistem de operare Microsoft.

Microsoft a eliminat funcționalitatea de bază a barei de activități din Windows 11, cum ar fi afișarea orei și datei pe mai multe monitoare, mutarea barei în partea de sus a ecranului sau a părților laterale și chiar modificarea înălțimii sale cu pictogramele mici. A enervat mulți utilizatori de Windows și majoritatea feedback-ului de top din programul Windows Insider de la Microsoft a fost legat de modificările din bara de activități înainte ca Windows 11 să debuteze săptămâna trecută.

Noua aplicație Start11 de la Stardock se concentrează în principal pe faptul că vă permite să reveniți la meniul Start în stiluri clasice, dar există și o mulțime de optiuni de personalizare a barei de activități. Puteți schimba dimensiunea barei de activități, poziția acesteia pe mai multe monitoare și chiar ceea ce este afișat când faceți clic dreapta pe bară.

Utilizatorii Windows 11 nu ar trebui să aibă nevoie să apeleze la aplicații terțe doar pentru a readuce funcționalitatea de bază a barei de activități care există în Windows de zeci de ani, dar până când Microsoft nu abordează acest domeniu de feedback, există cel puțin câteva soluții disponibile.

Jocurile Flash nu au dispărut

Timp de citit: < 1 minute

Web-ul se îndepărtează de Flash de ani de zile, pe măsură ce tehnologiile bazate pe browser, precum HTML5, WebGL și WebAssembly, devin mai răspândite.

Adobe a oprit Flash la sfârșitul anului 2020, dar jocurile Flash reprezintă o parte importantă a istoriei internetului. Din fericire, un proiect numit Flashpoint se intensifică pentru a le salva. Iată cum puteți continua să jucați toate jocurile voastre favorite în viitorul apropiat.

Flashpoint vă oferă tot ce aveți nevoie pentru a juca jocuri web clasice. Are o bibliotecă de aproximativ 38.000 de jocuri web și 2.400 de animații.

Dacă sunteți pe Windows, puteți alege între Flashpoint Ultimate sau Infinity. Ultimate este pachetul exhaustiv. Include arhiva completă de conținut Flash și necesită aproximativ 300 GB spațiu pe disc pentru instalare.

Infinity vă permite să descărcați jocuri la cerere pe măsură ce le jucați și necesită doar aproximativ 300 MB de spațiu liber.

Pentru a începe, descărcați Flashpoint pentru Windows sau descarcati versiunile experimentale pentru Mac sau Linux. Porniți lansatorul Flashpoint și examinați catalogul.

Faceți clic pe fila „Games” pentru a începe. Dacă vreti sa căutați ceva anume, tastați în câmpul de căutare din partea de sus a ferestrei. Când găsiți ceva pe care doriți să-l încercați, faceți dublu clic pe el și așteptați ca Flashpoint să intre în acțiune.

Google Maps ne arată acum și situația COVID-19

Timp de citit: < 1 minute

Pentru a vedea acest lucru, deschideți Google Maps, atingeți butonul de straturi din colțul din dreapta sus (vedeți imaginea de mai jos) și activați stratul Info COVID-19.

Acest strat de date va afișa media ultimelor șapte zile, de noi cazuri COVID-19, raportată la 100.000 de locuitori, dar și dacă tendința este de creștere sau scădere. Zonele cu multe cazuri noi de COVID-19 vor apărea mai roșii în comparație cu zonele mai puțin afectate.

Google spune că noua funcție va fi vizibilă la nivel de țară pentru toate cele 220 de țări în care este disponibil Google Maps. Datele mai precise, cum ar fi cazurile la nivel de provincie, județ și oraș, vor fi afișate acolo unde sunt disponibile.

Google îmbunătățește hărțile pentru pietoni

Timp de citit: 2 minutes

Google și-a anunțat planurile de a adăuga date mai detaliate la nivel de stradă pe Google Maps, inclusiv dimensiuni și forme exacte ale drumului, precum și funcții care pot ajuta oamenii să străbată mai ușor drumurile pe jos.

Știrile vin pe măsură ce orașele din întreaga lume se transformă în așa-numitul „nou normal”, unde transportul individual, precum mersul pe jos și ciclismul, este preferat datorită măsurilor de distanțare socială determinate de pandemia globală.

În timp ce Google Maps arată deja lățimi de drum variate, pentru a ajuta utilizatorii să facă distincția între alee și drumurile principale, de exemplu, Google va afișa curând drumurile mai exact la scară. Acest lucru va include, de asemenea, a arăta exact unde sunt trotuarele, pe lângă trotuarele și insulele pietonale, care se pot dovedi utile pentru cei cu cerințe specifice de accesibilitate .

În alte părți, Google adaugă câteva îmbunătățiri vizuale la Google Maps, folosind ceea ce numește o nouă „tehnică algoritmică de mapare a culorilor” pentru a face mai ușoară distincția între caracteristicile naturale, cum ar fi plajele, deșerturile și râurile.

Totul este să arăți dintr-o privire dacă un loc este „luxuriant și verde”, arid, înghețat sau o combinație a acestora. Această comparație înainte și după Islanda ilustrează schimbările, cu densități diferite de „verde” în toată țara și cea mai mare capacitate de gheață acum vizibilă.

Pentru a realiza acest lucru, compania a spus că a aplicat programe de inteligență artificială pe imagini din satelit și a identificat diverse tipuri de teren precum aride, împădurite, muntoase și înghețate. Google a atribuit apoi fiecăreia dintre aceste caracteristici o gamă de culori din modelul de culori HSV .

Acest nou Google Maps colorat va fi difuzat pentru toată lumea începând de săptămâna aceasta, în timp ce hărțile mai detaliate la nivel de stradă pentru locuitorii orașelor vor ajunge mai întâi la New York, San Francisco și Londra „în următoarele luni”. Mai multe orașe vor fi adăugate în viitor.

Canon lansează un software gratuit care transformă unele dintre camerele sale foto în camere web

Timp de citit: < 1 minute

Lipsa de webcam-uri la nivel mondial nu mai reprezintă o problemă pentru fotografi.

Canon USA tocmai a lansat un software nou care poate ajuta unii utilizatori să depășească deficiența globală de camere web cauzată de o creștere a cererii din cauza Covid-19.

Regulile de izolare din majoritatea țărilor au sporit dependența noastră de apelurile video din motive personale – fie prin Zoom, Skype sau Google Hangouts – și pentru mulți care dețin deja o cameră web, calitatea video poate să nu fie prea buna, mai ales la lumină scăzută.

Dacă sunteți un utilizator Canon, este posibil să aveți noroc, deoarece noua versiune EOS Webcam Utility Beta a producătorului de camere poate fi o alternativă, plug-and-play, gratuită ușor de utilizat. Există totuși câteva avertismente.

După cum sugerează și numele, software-ul este încă în versiune beta și va funcționa doar pe PC-urile care rulează versiunea pe 64 de biți a Windows 10. De asemenea, este capabil să convertească unele camere Canon – DSLR, mirrorless și compact-uri PowerShot – în camere web pentru videoconferinta.

Descărcarea software-ului este simplu: conectați aparatul foto la un PC cu Windows cu un cablu USB, apoi mergeți la pagina dedicată de pe site – ul Canon USA . Parcurgeți în jos lista de camere acceptate de pe pagina respectivă și selectați modelul pe care îl dețineți. Apoi mergeți la fila Drivere și descărcări, selectați „Software”, urmată de „Windows 10 (x64)” pentru sistemul de operare. Noul software EOS Webcam Utility va fi listat acolo – selectați și descărcarea va începe automat.

Și asta este: videoclipuri de înaltă calitate (asigurați-vă că schimbați setările camerei pentru a se potrivi nevoilor dvs. daca o folositi în condiții de lumină scăzută).

Cum puteti dona putere de calcul pentru a ajuta la combaterea COVID-19

Timp de citit: < 1 minute

In zilele acestea cand aproape toti stam mai mult acasa, calculatorul nostru este mai tot timpul aprins chiar daca nu il folosim. De multe ori parasim scaunul comfortabil al biroului si ne tolanim in pat sa ne uitam la televizor.

De ce sa nu punem calculatorul un pic la munca in acest timp!?

Tehnologia se numeste distributed-computing si exista de foarte mult timp. Pana recent, tehnologia a fost folosita pentru a ajuta SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Aceasta tehnologie funcționează conectand puterea de procesare neutilizată a laptopurilor, computerelor desktop si a consolelor de jocuri din intreaga lume. Odata conectate intre ele, acestea creeaza un supercomputer virtual.

In prezent, tehnologia a fost adaptata de cativa cercetatori de la Universitatea Stanford, pentru a putea ajuta la combaterea COVID-19. De asemenea puteti ajuta si la combaterea altor boli cum ar fi: cancer, ALS, Parkinson’s, Huntington’s si multe altele.

Nu va faceti griji, nu trebuie sa fiti experti in calculatoare, trebuie doar sa descarcati si sa instalati aplicatia Folding@home. Pentru a seta aplicatia pe cercetarea COVID19, pe site-ul oficial este specificat ca trebuie sa setam optiunea category la any.

Stati fara griji, aplicatia este 100% sigura, Folding@Home este in momentul de fata cel mai mare supercomputer din lume!