Diverse

Gaming room – amenajare și setup electronic în game room

Timp de citit: 6 minutes

Suntem oameni. Avem griji, probleme, suntem stresați și cu din ce în ce mai puțin timp pentru noi. Ne căutăm liniștea în ieșiri spontane, în escapade de o zi, două la munte sau la mare, și în puținele momente doar cu noi și un pahar de vin în cadă. 

Dar unii dintre noi au dus relaxarea la un alt nivel. Într-o eră a tehnologiei, și-au construit o altă lume, una în care există doar jocuri video și prieteni. Și-au amenajat camere de gaming după bunul plac, și cu un setup dintr-o altă dimensiune. Cum, vei afla din rândurile următoare, căci ei sigur nu-ți vor spune. 

Cuprins:

  1. Game room sau camera de gaming – cum o amenajezi?
  2. Setup game room – echipament necesar într-o cameră de gaming

1. Game room sau camera de gaming – cum o amenajezi?

Spațiul destinat camerei de gaming poate să fie un demisol, un dormitor de bărbat liber și fără prejudecăți, sau o mansardă generoasă. Orice loc care îmbie la relaxare și libertate, fie el și un garaj. 

Amenajarea unei camere de gaming este o combinație între tehnologie și confort, între focus și calm. Ai spune că nu te poți relaxa atunci când ești concentrat și implicat într-o activitate, dar hei, bărbații pot orice! Trebuie gândită bine încă de la început și ținut cont de câteva aspecte importante, care pot face diferența în gestionarea eficientă a spațiului și, mai important, a bugetului. Trebuie ales un stil de design per ansamblu, deși, pe alocuri, vor fi influențe din mai multe. Având în vedere modernismul de care se bucură device-urile, stilul general poate fi modern, dar mai poate fi unul contemporan cu influențe vintage. Vorbim aici de acele camere de gaming cu o masă mare de biliard în centru, cu fotolii și canapele vechi și impunătoare, dintre cele mai confortabile, cu tablouri și candelabre mari, perdele și draperii voluminoase uni, cu lemn sau cărămidă și țesături din fibre naturale. Sunt cufere vechi pe post de masă de cafea, scaune din piele și comode din lemn masiv. Pline de mister sunt aceste camere, cum sunt, de obicei, și bărbații cărora le aparțin. 

Dacă-s moderne, camerele de gaming se cunosc după simplitatea liniilor, spațiul deschis și aerisit, ordinea și lipsa decorațiunilor în exces. Mobilierul este funcțional, și mai puțin de decor. Aici vor veni prieteni, vor fi seri de gaming sau vizionare de film, va fi nevoie de suficient spațiu pentru toți. Sunt pufuri pe podea și un covor mare. Sunt măsuțe de cafea și laptop, comode, rafturi de perete, dulapuri din sticlă pentru colecția de jocuri. Acolo unde spațiul permite, poate fi instalat un bar. Stilul modern este despre gameri, despre ce sunt ei și ce le place, ce au nevoie, și nimic în plus. 

În funcție de stilul predominant ales, paleta de culori poate fi simplistă, în alb, negru, bej, maro și în toate nuanțele de gri în stil modern, ori mai puternică, în albastru acvamarin, verde, roșu și galben muștar, din influențe vintage. Ambele stiluri au un aer familiar. Nu lipsesc ramele foto, tablourile și pernele decorative. La fel și obiectele personale, mingi de fotbal, chitare, medalii, cupe, postere cu personaje și scene din jocuri, figurine și obiecte de colecție. Nu sunt prea multe, ci atâtea cât să nu încarce vizual spațiul. Nici nu ne facem griji de asta, că nu-s mulți bărbații cărora să le placă bibelourile. Nu lipsesc nici luminile, generale și de ambient, în lustre, lampadare, veioze și benzi led în culori diverse. Lumină naturală mai puțină, căci nu ajută la atmosferă, dar pot fi ferestre generoase pentru restul timpului, când camera nu este folosită.

Camera de gaming trebuie să te inspire și să te relaxeze. Să te lase să auzi sunetele din joc, dar nu și ce este afară. Să te lase să vezi bine ecranul, dar să nu fii distras de lumini care te orbesc. Să ai ferestre solide, care să izoleze fonic, și draperii groase care să blocheze soarele. Să ai spațiu suficient și tot mobilierul de care ai nevoie. Să arate bine și să vrei să-ți aduci prietenii aici, să nu fii unul dintre aceia care o ține doar pentru el. Am vorbit de toate astea, dar n-am vorbit încă de echipament. Ce mai are un gamer în cameră?

2. Setup game room – echipament necesar într-o cameră de gaming

Nu-i cameră de gaming fără un echipament modern, fără periferice și un calculator ieftin, dar performant, sau unul scump, puternic. Cu ele îți extinzi lumea din joc și îți creezi un spațiu al tău, venit dintr-o altă realitate. Uite pe ce cheltuie banii gamerii.

Scaunul de gaming

Scaunul de gaming este confortabil și mobil, unul dintre acelea speciale, la care aspiră toți gamerii. Colorat sau mai puțin colorat, trebuie să fie suficient de rezistent, ergonomic, și cu susținere bună în zona cervicală și lombară. Coloana ta nu trebuie să simtă orele întregi petrecute în fața ecranului. La fel de important este și materialul din care este confecționat. Pielea trebuie să respire.

Mouse-ul și mousepad-ul pentru gaming

Mouse-ul de gaming este cu mult mai performant, și complet diferit de unul normal. Dacă trebuie să te ajute, și nu să te încurce, trebuie să fii atent la numărul de butoane și felul în care sunt poziționate, la formă, care trebuie să fie una ergonomică pentru o poziție cât mai corectă a mâinii, la rapiditatea cu care se mișcă, chiar și la material. Mâna nu trebuie să transpire pe mouse în timpul jocului. 

Ok, ok, nu este suficient un mouse pad obișnuit pentru un mouse de gaming? Păi, nu. Pentru că, atunci când te joci, nu este același lucru cu atunci când scrii un articol despre camera de gaming. Mouse-ul de gaming se mișcă mai rapid și pe o suprafață mai mare. Un mousepad bun îi dă suficient spațiu cât să se miște în voie. Bun este și dacă se curăță ușor.

Căștile de gaming

Căștile de gaming, la fel de importante ca și mouse-ul, trebuie alese în funcție de greutate, confort, design sau tip de microfon. Cel mai important, căștile de gaming trebuie să aibă o calitate a sunetului înaltă, care să îți permită să auzi orice mișcare, oricât de mică ar fi. Dacă nu vrei să folosești căști, un sistem audio pentru gaming îți o oferă o experiență cel puțin la fel de plăcută. Trebuie să ai grijă, însă, cu volumul, sau să iei în calcul să izolezi fonic camera.

Tastatura de gaming

O tastatură bună de gaming este fabricată dintr-un material rezistent și durabil, pentru că un gamer se joacă mult, este ușor de folosit, și are funcții multitasking. Poate fi cu fir sau wireless, cu lumini sau fără. Poate fi oricum, atât timp cât nu întâmpini dificultăți în joc din motive ce țin strict de ea.

Calculatorul de gaming

Un calculator de gaming performant nu este neapărat și unul scump, și nici în forma în care tu îl știi. Îl poți lua din magazinele de profil “întreg”, dacă așa preferi, sau îl poți construi chiar tu pe al tău, folosindu-te de câteva componente. Ele sunt carcasa, procesorul, placa de bază, memoria RAM, placa video, hard disk-ul și SSD-ul, sursa. În gaming ai nevoie de viteză de reacție, așa că fii atent cum le alegi. Mai multe despre asta am vorbit într-un articol separat, dedicat componentelor pentru PC.  

Monitorul

Gamingul înseamnă vizual, imagini, cadre, culori, lumini, efecte. Orice joc, modern sau mai puțin modern, se bazează pe grafică, iar gamerii pun mare preț pe calitatea imaginii. Dacă nu-i un proiector, sunt monitoare și TV cu diagonale mari. Doar că, imaginea proastă nu are întotdeauna de-a face doar cu monitorul. În spate, procesorul și placa video lucrează împreună la calitatea cadrelor. Dacă una dintre aceste componente întâmpină dificultăți, întregul sistem are de suferit. Din nou, trebuie să fii atent cum le alegi dacă îți construiești singur PC-ul pentru gaming. 

LED-urile

Camerele de gaming au lumini și LED-uri, multe LED-uri. În carcasa PC-ului, în tastatură, în mouse, în spatele monitorului, pe pereți sau birou, oriunde este posibil și nu deranjează vizual. 

Cabluri, prize and stuff

Cu atât de mult echipament electronic, cablurile vor fi peste tot. Chiar dacă mergi pe varianta wireless, tot îți mai rămân câteva care, la un moment dat, te încurcă. Le poți “ascunde” pe sub covoare sau le poți lipi de perete, dar tot se vor vedea. De mare ajutor în astfel de situații sunt organizatoarele pentru cabluri. Le găsești aproape oriunde pe internet, dar și în magazine fizice, și te scapă de tot ce înseamnă fire de alimentare și cabluri. Nici măcar prietenii nu vor avea cu ce să te tachineze. Nu se vor împiedica de nimic. 

Tot pentru echipament, ai nevoie și de o priză multi, cu protecție, care să fie acolo în caz de supratensiune sau întreruperi bruște de energie. Nu-ți dorești să îți fie distrus întreg echipamentul doar din atât. Aceste prize îl deconectează automat de la alimentarea cu energie electrică în caz de evenimente neprevăzute. 

Un suport pentru TV este, iarăși, un must have într-o cameră de gaming. Nu doar că te ajută să ai o interacțiune mai bună cu jocul sau cu filmul, fiind exact în câmpul tău vizual, dar te ajută să eficientizezi și spațiul. O conexiune bună la internet și un router bun, un sistem audio performant, o comodă pentru TV cu spațiu pentru consolă, un proiector și o cameră suficient de spațioasă, și nu prea mai ai nevoie de altceva, doar dacă, vrei ceva anume. Poate vrei o masă de fotbal? Nimeni nu te oprește să o aduci în spațiul tău. 

Performanța în joc depinde de echipament și de atmosfera generală din cameră. Ca să fii cât mai relaxat și să te poți concentra, camera de gaming trebuie să te ducă în starea aia. Din acest motiv, amenajarea unui spațiu doar pentru jocuri video a devenit, pentru unii, un important “do this” pe lista lor.

Dacă ai tot ce-ți trebuie pe partea electronică și o cameră de gaming amenajată așa cum îți place, dacă te simți relaxat, dar te poți și concentra în același timp, ai totul. Dacă ești gamer de meserie și tot gamingul îți este și hobby, ia in calcul să-ți amenajezi o cameră  doar pentru asta. Ține cont de sfaturile de mai sus, întreabă despre produse atunci când nu ești sigur de calitate sau funcții disponibile, și alege doar ce e bun. Vezi și ce jocuri noi au apărut și sună-ți prietenii. Anunță-i că un loc nou în casa a apărut, o cameră pentru gaming cu echipament performant! Let’s play!

Razvan Damian

Recent Posts

Inteligența Artificială în Crearea de Videoclipuri Realistice din Fotografiile Trecutului

Inteligența artificială (IA) a revoluționat numeroase domenii, iar unul dintre cele mai fascinante progrese recente…

1 month ago

Asteroidul 2024 PT5: Un Nou Satelit Temporar al Pământului

Într-un eveniment rar și fascinant, Pământul va avea un nou satelit temporar începând cu 29…

3 months ago

Cum alegi smartphone-ul potrivit pentru tine

Alegerea unui smartphone poate fi o sarcină dificilă, având în vedere multitudinea de opțiuni disponibile…

4 months ago

Cum să îți Programezi Vacanța Perfectă cu Ajutorul Tehnologiei

Planificarea unei vacanțe poate fi o experiență plăcută și lipsită de stres atunci când folosești…

5 months ago

Cum să alegi camera foto potrivită

Alegerea camerei foto potrivite pentru nevoile și preferințele personale poate fi o provocare, având în…

6 months ago

Ce se întâmplă când ești tras într-o gaură neagră?

NASA a creat o vizualizare imersivă folosind supercomputerul Discover, care permite utilizatorilor să experimenteze un…

8 months ago