Cabluri HDMI și adaptoare PC. Ce rol au?

Timp de citit: 7 minutes

Fie că utilizezi calculatoare clasice sau laptopuri, sistemele pe care le folosești se bazează foarte mult pe elemente periferice. Fie că este vorba despre mouse, tastatura, boxe sau monitor, toate aceste componente externe ale unui sistem computerizat trebuie să poată fi conectate la unitatea centrală. Acest lucru poate fi realizat doar prin intermediul unor cabluri. Firește, există și dispozitive moderne, wireless, însă trebuie să mai treacă timp până când toate sistemele computerizate vor putea funcționa complet fără fir. 

Până când vom ajunge în punctul în care toate dispozitivele, pe care le utilizăm pentru a naviga pe internet sau a consuma conținut video și audio, să funcționeze independent de existența unor cabluri, aceste componente fac parte din viața noastră. Este necesar să cunoști rolul fiecărui tip de cablu, pentru a ști cum să îl utilizezi și la ce te poate ajuta în activitatea ta de zi cu zi. Există multiple tipuri de cabluri: HDMI, USB, VGA, DVI etc. În acest articol, vei putea afla mai multe detalii despre fiecare în parte! 

1. Tipuri de cabluri: HDMI – la ce se utilizează?

Atunci când vine vorba despre tipuri de cabluri, HDMI este o categorie care joacă un rol foarte important. HDMI este un acronim pentru termenul englezesc de High-Definition Multimedia Interface (n.r. trad. interfață multimedia de înaltă definiție). Cablul HDMI este un cablu care permite conectarea la unitatea centrală a unui sistem computerizat a perifericelor precum monitoarele, televizoarele, sistemele audio, soundbarurile etc. De asemenea, cablurile HDMI se pot utiliza și pentru conectarea acestor periferice la alte echipamente, așa cum sunt consolele de gaming. 

Cablul HDMi este utilizat pentru transferul imaginilor și sunetelor la calitate foarte ridicată. În raport cu semnalele vizuale, HDMI reprezintă un pas înainte, în lumea cablurilor care au ca rol transmiterea de semnale audio și video. Există diverse tipuri de adaptoare HDMI și tipuri de mufe HDMI, toate acestea având menirea de a asigura o transmitere clară a imaginilor și sunetelor, la un nivel net superior față de ceea ce aveau de oferit cablurile vechi, cu conexiune analogă. Tehnologia HDMI dispune de bandă largă și oferă un excelent control al dispozitivelor conectate la PC.  

tipuri de cabluri_ HDMI la ce se utilizeaza

Există mai multe tipuri de mufe montate pe cablurile care oferă conexiuni HDMI. Este vorba despre HDMI – HDMI, USB – HDMI sau chiar USB-C – HDMI. Astfel, pot fi interconectate o mulțime de dispozitive, precum DVD playere, streamere media, televizoare și orice alt dispozitiv AV. Anterior existenței cablurilor HDMI, era deseori nevoie de mai multe cabluri pentru a transmite semnale video și audio. De cele mai multe ori, calitatea acestora era mult mai slabă decât cea obținută prin HDMI, care poate transmite atât semnale video, cât și audio, la cea mai înaltă calitate, în mod simultan. 

2. Tipuri de cabluri: USB – variante și utilitate

Un alt element important, membru de seamă al categoriei de produse numite ‘tipuri de cabluri PC’ este reprezentat de cablul USB. Acestea sunt cabluri standard, prin care pot fi conectate dispozitive universale la computere de orice fel. Indiferent despre ce componente calculator este vorba, șansele sunt ca acestea să poată fi conectate la unitatea centrală cu ajutorul unui dispozitiv cu mufă USB. La fel ca HDMI, USB este tot un acronim, de această dată pentru noțiunea de Universal Serial Bus. Denumirea este una menită să sugereze capacitatea unei interfețe USB de a conecta orice tip de echipament la computer. 

USB-ul a fost elementul de tranziție de la porturile seriale și porturile paralele către porturile moderne, mult mai rapide și eficiente.  Ceea ce este o caracteristică aparte și poate chiar un mic dezavantaj al acestor cabluri este reprezentat de faptul că sunt utilizate pentru comunicații și conexiuni digitale realizate pe distanțe restrânse. Prin intermediul cablurilor USB, pot fi realizate următoarele operațiuni, extrem de utile și chiar necesare în activitatea de zi cu zi a tuturor utilizatorilor de sisteme computerizate:

tipuri de cabluri HDMI_2. Tipuri de cabluri_ USB - variante si utilitati
  • conectarea tastaturilor la unitatea centrală;
  • conectarea mouse-urilor la unitatea centrală;
  • conectarea gamepad-urilor și a altor dispozitive de gaming la unitatea centrală;
  • conectarea boxelor și a sistemelor audio la unitatea centrală;
  • conectarea stick-urilor la unitatea centrală etc.

2.1. USB tip A

Cablurile USB de tip A sunt cele mai vechi din această categorie și pot fi recunoscute în baza mufei tradiționale, cu lățime de 12 mm. Această mufă este utilizată în cel puțin un capăt al fiecărui cablu clasic tip USB A. Cele mai multe sisteme computerizate dispun de cel puțin un slot destinat acestui tip de conexiune. USB 2.0 este tot un USB de tip A, chiar unul de bază, dar care permite efectuarea următoarelor operațiuni:

  • transferul de date pe unități de stocare externă;
  • încărcarea telefonului mobil direct de la PC sau laptop;
  • încărcarea bateriilor externe și a altor dispozitive, direct de la PC sau laptop;
  • încărcarea dispozitivelor de la priză;

Firește, toate aceste operațiuni pot depinde și de specificul perifericelor. De exemplu, dacă ai un iPhone, cablul pe care îl folosești are un capăt cu mufă USB tip A și altul cu mufă de tip Lightning. Există și cabluri USB tip A – USB tip A sau USB tip A – USB tip C. Structura acestora depinde foarte mult de fiecare dispozitiv pentru care este menit acel cablu. 

Trebuie să știi că există și o variantă mai avansată decât USB A 2.0. Este vorba despre USB 3.0. Acestea sunt cabluri mult mai rapide, atât în privința transferului de date, cât și în privința transferului de energie electrică. Cablurile din categoria USB 3.0 sunt recunoscute prin faptul că fila de poziție din interiorul mufei este colorată în albastru, spre deosebire de cele de tip 2.0 care au fila de poziție colorată în alb sau negru. 

Alte cabluri de tip USB A sunt cablurile USB A mini, care dispun de conector mini USB într-un capăt. Acestea se folosesc pentru camere foto-video, de regulă.Și cablul micro-USB tip A este unul cunoscut și cu o răspândire extinsă. Acestea dispun de un conector micro-USB într-un capăt și de conector tip USB A în celălalt. Se utilizează, îndeosebi, pentru telefoanele mobile inteligente. 

2.2. USB tip B și USB-C

Interfața de tip USB se utilizează pentru a conecta dispozitive precum scanere, imprimante și alte periferice. Cablurile USB B moderne folosesc standardul 3.0, descris anterior. Acesta garantează viteză mare de transfer și conexiune stabilă. Și cablurile de tip USB B pot fi mini și micro. Acestea au conectori mai mici și nu sunt utilizate pentru imprimante sau scanere, ci pentru telefoane mobile, tablete sau alte dispozitive de comunicație. Lățimea mufelor clasice ale cablurilor de tip USB B este de 8,45 mm. Variantele mini și micro au mufe late de 6,8 mm. 

În fine, cea de-a treia categorie de cabluri USB este cea reprezentată de cablurile USB tip C sau USB-C. Aceste tipuri de adaptoare USB se bazează pe tehnologia Thunderbolt. Este o variantă apărută în 2014 și reprezintă un conector reversibil. Dispune de 24 de pini care sunt asamblați în mod simetric. USB-C este foarte utilizat la nivel de smartphone-uri, laptopuri și tablete. Se poate utiliza atât pentru transferul datelor, cât și pentru încărcarea cu energie electrică. Lățimea mufei USB tip C este de 8,25 mm. 

3. Alte tipuri de cabluri calculator

Există și alte cabluri, în afara celor de tip USB sau HDMI. Cele două categorii sunt, totuși, cele mai populare deoarece au cea mai largă gamă de utilizare în lumea sistemelor computerizate. În același timp, nu sunt de ignorat nici celelalte categorii de cabluri, mai noi sau mai vechi, deoarece de ele depinde posibilitatea utilizatorului de a se folosi de anumite dispozitive sau de a realiza conexiuni esențiale pentru activitatea sa de zi cu zi. Iată care sunt celelalte tipuri de cabluri de calculator pe care trebuie să le cunoști:

  • Cablul VGA – cablul Video Graphics Ray este un cablu pentru computer, folosit pentru transmiterea semnalelor video. De regulă, se folosea și încă se folosește pentru a conecta monitorul la unitatea centrală a unui computer. Se poate utiliza și în combinație cu televizoare HD și poate să transmită imagini la o calitate destul de ridicată. Incomparabilă, însă, cu cea propusă de cablurile de tip HDMI care sunt, de fapt, continuatoare mult mai eficiente ale celor de tip VGA. În interiorul mufei cablului VGA există 15 pini în fișă. Aceștia dispun de alți 5 pini, fiecare. Cablul se fixează în slotul din monitor, cu ușurință. Celălalt capăt se fixează în slotul din unitatea centrală și poate fi securizat cu ajutorul celor două șuruburi laterale. 
Tipuri de cabluri HDMI_Alte tipuri de cabluri calculator
  • Cablul DVI – există mai multe tipuri de cabluri DVI. Acestea sunt folosite pentru conectarea monitorului LCD la placa video a unui sistem computerizat. Acest cablu garantează transmiterea imaginilor video la o calitate foarte ridicată și o viteză sporită, fără întreruperi. Cablurile DVI se utilizează în combinație cu monitoarele CRT, dotate cu conexiune VGA. DVI este un cablu care poate să transmită semnale analogice, dar și digitale către sistemul computerizat. Este ușor de distins, deoarece pe cablu dispune de un pin plat. Variantele analogice de DVI dispun de pin plat cu alți patru pini incluși, în vreme ce cablurile digitale DVI au un singur pin plat. 
  • DisplayPort – este o interfață video a cărei proiecție a început în 2006. La proces au luat parte coloși din industria IT, precum Sony, Philips, Lattice sau Maxwell. Cablul DisplayPort a fost lansat într-un final în anul 2008 și este utilizat și în prezent, fiind un excelent înlocuitor pentru cablurile DVI, VGA sau RGB. Este, de altfel, o variantă mult mai modernă decât aceasta și a câștigat în timp și sprijinul Dell. Deși nu este foarte utilizată la nivel comercial și utilizatorii obișnuiți încă preferă alternativele clasice, DisplayPort are toate șansele să devină un reper în domeniul cablurilor de calculator. 
  • Cablurile IDE – au fost și sunt utilizate pentru realizarea conexiunii dintre dispozitivele de stocare și placa de bază a computerului sau laptopului. Conectorii cablurilor IDe dispun de 40 de pini sau 44 de pini. Cablul IDe este foarte larg și se folosește, în special, pentru conectarea hard disk-urilor vechi la placa de bază.
  • Cabluri Ethernet – dacă vorbim despre sisteme computerizate și conexiuni, nu putem să ignorăm cablurile Ethernet. Acestea seamănă foarte mult cu cablurile telefonice, însă au dimensiuni mai mari și dispun de mai multe fire. Forma cablurilor este foarte asemănătoare, totuși, la fel și mufele. Cablurile Ethernet dispun, însă, de opt fire și de un conector mai mare. În schimb, într-un cablu de telefon sunt doar patru fire. Aceste cabluri de tip Ethernet fac conexiunea dintre un router sau un switch pentru internet și placa de rețea aflată în dotarea computerului. 
  • Cabluri cu fibră optică – sunt varianta modernă și ultra-rapidă prin care sistemele computerizate se pot conecta la internet. Conțin un miez din sticlă care este protejat de mai multe straturi de material special. Acestea au rolul de a evita reflexia externă. Fibra optică transmite semnale pe o distanță foarte mare și garantează o viteză și o stabilitate de neegalat. De altfel, majoritatea providerilor de top din România au făcut trecerea la fibră optică. Este important de știut că acestea nu sunt neapărat cabluri pentru calculator, în mod direct. Ele fac, însă, legătura dintre routerele mari de internet ale providerilor și routerele Wi-Fi din casele utilizatorilor.

Există o mulțime de tipuri de cabluri pentru calculatoare, însă acestea sunt cele mai importante pe care trebuie să le ai în vedere, atât pentru PC-uri și laptopuri, cât și pentru servere și rețelistică. Pe Interlink.ro găsești adaptoare și cabluri într-o varietate bogată, din care poți alege dispozitivele care te vor ajuta să-ți folosești la potențial maxim atât PC-ul sau laptopul, cât și perifericele pe care dorești să le folosești pentru a urmări filme, seriale, pentru a transfera date sau pentru a face gaming la nivel amator sau profesionist. Alege să investești în cabluri de calitate, oferite de branduri recunoscute!

Conectarea monitorului la laptop – o extensie productivă

Timp de citit: 7 minutes

Dacă munca ta zilnică la birou presupune utilizarea mai multor programe, și navigarea printre zecile de pagini web deschise îți dau bătăi de cap, atunci este momentul să aduci o schimbare spațiului tău de lucru. Conectarea unui monitor la laptop este o soluție perfectă, care îți va crește productivitatea, și îți va facilita desfășurarea activităților zilnice. Dacă simți nevoia să vezi totul cât mai bine, și să ai mereu la îndemână instrumentele necesare, poți să conectezi chiar 2 monitoare la laptop, sau, de ce nu, mai multe, în funcție de nevoile tale și de spațiul de care dispui. Poți aplica această metodă și acasă, dacă ești un pasionat al gaming-ului, sau lucrezi pe partea de producție foto/video. În cazul jocurilor, există mai multe ecrane care se potrivesc de minune modului multi-monitor, astfel că experiența ta va fi una cu mult îmbunătățită.

Utilizarea mai multor monitoare la un laptop te ajută să fii mult mai organizat, și nu îți solicită atât de mult privirea. În timp ce te concentrezi asupra monitorului central, pe care rulează programul în care lucrezi în mod obișnuit, cel de-al doilea monitor poate avea deschisă fereastra de e-mail, care este foarte importantă atunci când lucrezi într-o companie mare, fiind principala metodă de comunicare utilizată, iar pe un ecran secundar poate rula un anumit cod, un tutorial sau un ghid ce te ajută la finalizarea sarcinii tale. Pe lângă asta, le poți seta să ruleze împreună, dacă acestea îndeplinesc funcția de monitoare duale. Dacă vrei să știi cum conectezi un monitor sau 2 la laptop, citește articolul, și o să descoperi, pas cu pas, tot ce trebuie să faci.

1. De ce să apelezi la un monitor pentru laptop?

Dacă nu ai un loc de muncă ce presupune deplasarea zilnică sau activități fizice, atunci probabil lucrezi la birou și petreci multe ore în fața ecranului. Acest lucru poate să fie obositor, mai ales pe termen lung, și să îți afecteze atât productivitatea, cât și sănătatea ochilor. Din acest punct de vedere, un ecran mai mare, cu o rezoluție mai bună, pe care alegi să îl conectezi la laptop, îți va aduce mai multe beneficii decât ai putea crede. Sindromul oboselii ochiului o să fie atenuat prin utilizarea unui monitor mai mare, care nu solicită atât de mult privirea. Această metodă poate să fie utilizată și acasă, dacă preferi să te relaxezi prin intermediul jocurilor video, sau alegi să urmărești un film.

Un alt beneficiu este raportul calitate-preț. Dacă te-ai gândit să alegi un desktop PC, probabil te-ai confruntat deja cu prețurile ridicate, mai ales în ultima perioadă, când industria se confruntă cu o adevărată criză a componentelor. Chiar și fără această situație, costurile pentru configurarea unui sistem desktop poate să depășească cu mult un laptop. Tot din acest punct de vedere, ne putem raporta și la consum, deoarece un desktop va crește factura ta la curent electric. Astfel, alegând să conectezi un monitor la laptop, te vei bucura de un ecran mare, cu o rezoluție crescută, dar te vei încadra într-un buget accesibil.

Portabilitatea poate să fie și ea luată în calcul în momentul achiziționării unui laptop, la care te gândești să atașezi un monitor. Poți oricând să deconectezi monitorul, și să pleci cu laptop-ul, fără să fie nevoie de un proces complicat. De asemenea, același laptop îl poți utiliza atât la muncă, cât și acasă, și poți avea monitoare separate în cele două locuri în care îți petreci majoritatea timpului. Alt beneficiu legat strict de conectarea unui monitor la laptop, este creșterea productivității. Cum se întâmplă acest lucru? Simplu, nu mai ești nevoit să te limitezi la un ecran de dimensiuni reduse, în care să ai deschise numeroase programe, pagini web și aplicații fără de care nu poți comunica cu colegii. Pe lângă faptul că suprasoliciți laptopul tău, iar viteza sa scade, îți este mult mai greu să ai acces imediat la oricare dintre acestea. Cu ajutorului unuia sau mai multor monitoare conectate, vei putea să accesezi imediat e-mailul primit din partea managerului, vei putea să compari și să analizezi două documente, sau să realizezi o sarcină nouă, în timp ce urmărești training-ul furnizat special pentru acest lucru. Poți chiar să participi la o ședință online, și să trimiți, în timp real, informațiile importante către colegii din departamentul tău.

Ergonomia nu trebuie nici ea uitată. Atașarea unui monitor, și așezarea lui într-o poziție corectă pentru ca tu să ai un unghi de vizualizare optim, îți va îmbunătății postura, și va reduce durerile cervicale. Așadar, un monitor conectat la laptop crește productivitatea, contribuie la reducerea costurilor, și îți oferă portabilitatea de care ai nevoie pentru un sistem de muncă hibrid.

conectarea-2-monitoare

2. Conectarea monitorului la laptop: cele mai eficiente metode

Conectarea unui monitor la laptop nu este deloc dificilă, însă dacă este pentru prima dată când faci acest lucru o să ai nevoie de câteva sfaturi și metode eficiente pentru o conectare cât mai rapidă și fără probleme. Oricât de performant este laptopul tău, este timpul să nu te mai limitezi la dimensiunea scăzută a ecranului său. Ești pregătit să descoperi care sunt metodele prin care poți conecta un monitor la laptop, în doar câteva minute? Citește următoarele rânduri, și alege opțiunea cea mai potrivită pentru tine.

2.1. Conectarea laptop-ului la monitor prin HDMI

Dacă te întrebi cum să conectezi un monitor la laptop, îți prezentăm cea mai cunoscută metodă, și anume cablul HDMI (High-Definition Multimedia Interface). Înainte de a vedea cum să facilitezi această legătură, verifică dacă laptop-ul tău are un astfel de port, și dacă funcționează în parametrii normali. Dacă acest port lipsește, poți apela la un adaptor, care să aibă un alt timp de intrare în laptop, și ieșire HDMI, sau poți să optezi pentru una dintre metodele pe care le vom prezenta ulterior.

O dată ce te-ai asigurat că există acest port, poți începe instalarea monitorului. După ce îl conectezi atât la o sursă de alimentare, cât și la laptop, acesta din urmă, în cele mai multe cazuri, în detectează automat. Dacă nu se întâmplă acest lucru, nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că poți face totul manual. În cazul unui laptop cu Windows 10, mergi în setări, direct din meniul de start, sau prin combinația de taste: Windows + I. 

Acum vei selecta opțiunea ”System”, iar în partea stângă vei selecta ”Display”, dacă nu se deschide automat în această secțiune. Puțin mai jos există opțiunea de ”Multiple Displays”, iar dacă nu apare deja monitorul cel nou aici, trebuie doar să apeși ”Detect”, și va începe căutarea. În momentul în care este identificat, ai la dispoziție mai multe opțiuni, cu care te poți juca, le poți testa, și apoi poți selecta varianta asupra căreia te decizi. 

Prima varianta este cea de duplicare, prin intermediul căreia vei putea vizualiza același lucru atât pe laptop, cât și pe monitor. În cazul în care îți dorești să le utilizezi pe ambele, dar în scopuri diferite, poți alege varianta de extindere, iar monitorul o să funcționeze ca o continuare pentru laptop. Practic, funcționează ca un singur ecran, pe care poți glisa aplicațiile pe care le ai deschise, unde poți poziționa în fiecare colț câte un program, sau poți să urmărești mai multe documente simultan. 

Pe lângă acestea, mai există două variante: afișarea doar a ecranului cu numărul 1, și afișarea ecranului cu numărul 2. În funcție de cum îți vei eticheta fiecare ecran, imaginea se va afișa ca atare. Orice opțiune ai alege în primă fază, poți să schimbi oricând setarea, repetând același procedeu. 

conectarea-monitor-laptop

2.2 Conectarea a 2 monitoare la laptop prin alte tipuri de cabluri și wireless

Cablul HDMI nu este singura soluție prin care poți conecta un monitor la laptopul tău, mai ales dacă acesta din urmă nu dispune de un astfel de port, și nici nu dorești să achiziționezi un adaptor separat. Majoritatea dispozitivelor electronice lansate în ultimii ani, inclusiv laptopurile, vin cu un port de tip USB-C, prin intermediul căruia poți efectua același procedeu prezentat la cablul HDMI. Dacă ai un cablu cu ambele ieșiri de tip USB-C, atunci poți introduce oricare capăt în laptop, iar partea opusă direct în monitor. O altă versiune a acestui cablu este Thunderbolt 3, cu care îți poți face treaba la fel de rapid, și poți să conectezi 2 monitoare la laptop, fără niciun fel de problemă.

Există, totuși, un impediment atunci când vine vorba despre 2 monitoare conectate la un singur laptop. Problema intervine atunci când laptop-ul tău nu are decât o ieșire de tip USB-C sau Thunderbolt 3, iar conectarea devine aproape imposibilă. În acest caz, trebuie să achiziționezi și o stație de andocare sau un hub cu mai multe ieșiri de porturi.

O altă modalitate prin care un monitor poate să fie conectat la laptop, este prin intermediul unui cablu DVI (Digital Visual Interface). Această metodă este de folos pentru laptop-urile mai vechi, care încă dețin un astfel de port. Variantele noi nu încorporează aceste ieșiri, așa că te poți orienta în funcție de modelul pe care îl deții. Calitatea video este posibil să vă dea câteva probleme, nefiind cea mai performantă metodă utilizată în prezent.

Metoda wireless te scapă de toate aceste probleme legate de porturi și cabluri suplimentare. Este, poate, cea mai bună alegere și oferă un aspect mult mai îngrijit, și organizat, biroului tău. Aceasta este disponibilă atunci când vorbim despre conectarea unui laptop mai nou, la un monitor performant, care îndeplinește această funcție. În cazul în care utilizezi Windows 10, o să găsești această opțiune imediat ce accesezi butonul de ”Display” din setări.

3. Ce probleme poți întâmpina atunci când conectezi un monitor la laptop pe Windows 10

Dacă ai un laptop conectat la monitor dar lucrurile nu par să funcționeze normal, cel mai probabil te confrunți cu probleme minore, pe care le poți rezolva rapid, cu ajutorul câtorva sfaturi utile. În cazul unui laptop ce rulează cu Windows 10, verifică dacă toate actualizările sunt la zi. Deși pare un lucru fără importanță, o astfel de actualizare întârziată poate provoca probleme de conectivitate cu monitorul.

O altă problemă banală, este alimentare necorespunzătoare și inserarea greșită a cablului. Înainte de a lua alte măsuri, deconectează toate cablurile de la laptopul tău și conectează-le la loc. În același timp, verifică dacă monitorul tău se alimentează în mod corect cu energie electrică. Opriți totul, și reporniți dispozitivele pentru a putea vedea dacă există vreo diferență. Poți verifica rapid setările stabilite între cele două ecrane prin apăsarea tastelor: Windows + P. Dacă problema persistă, există posibilitatea ca monitorul să aibă o problemă, sau cablu care stabilește legătura. 

Pentru a verifica fiecare situație, apelează, în primă fază, la un alt cablu, iar mai apoi încearcă să conectezi monitorul la un alt dispozitiv, pentru a determina cauza. Portul laptopului cauzează deseori probleme, așa că încearcă să testezi cu un alt tip de cablu, sau să introduci cablul într-un alt port, dacă dispui de mai multe de același tip. Placa video poate să aibă diverse defecțiuni, iar în cazul în care dispui de mai multe plăci video, încearcă să comuți sistemul pe o altă placă disponibilă.

Dacă niciunul dintre aceste sfaturi nu te ajută să rezolvi problema, cel mai bine este să apelezi la serviciul de asistență pus la dispoziție de către Windows, sau să mergi la un service autorizat.

Așadar, acum că ai aflat motivele pentru care să apelezi la conectarea unui monitor la laptop, metodele prin care poți face acest lucru, și cu poți rezolva eventualele probleme apărute, este timpul să îți îmbunătățești activitatea, și să crești productivitatea la birou. Înainte de achiziționarea monitorului, verifica porturile disponibile pe laptop-ul tău, pentru a nu fi nevoit să apelezi la porturi externe suplimentare. E timpul să aduci o schimbare benefică biroului tău!

PRODUSE RECOMANDATE

DELL Inspiron 17-3721 | Scurt review

Timp de citit: < 1 minuteLaptop-ul Dell Inspiron 17-3721 reprezinta o alegere excelenta, prin design-ul sau foarte atractiv, dar in special pentru cei ce doresc un dispozitiv cu un display mai mare. De asemenea nu este nevoie sa renuntati la performanta, laptop-ul avand o configuratie puternica la un pret destul de atractiv. Puteti verifica oferta Interlink chiar aici, si va veti convinge ca veti achizitiona un device excelent pentru dumneavoastra. Laptop-ul nu vine doar in varianta second hand ci si in varianta refurbished ceea ce va va aduce si mai multe beneficii.

10pro-750x750

Laptop-ul are cu siguranta o diagonala destul de mare, undeva la 17.3 inch, si cimentand statutul de membru de buget, ecranul sau are o rezolutie de 1600 x 900 si in plus aveti disponibil si un set complet de taste inclusiv cea numerica de pe partea dreapta. Textura diamond-cut a capacului si palmrestului dau acestui laptop un caracter elegant, neted, si simplu, facandu-l foarte usor de prins si de deplasat oriunde.

Inspiron 17 are o multime de conectori, inclusiv 2 porturi USB 3.0, 2 porturi USB 2.0, un port HDMI si un port RJ-45 pentru retea. Trackpad-ul multi-touch integrat in pachetul de tastatura, este unul foarte receptiv ceea ce face mai usoare elementele de interfata cu o atingere sau glisare.

Pentru performanta, laptop-ul vine cu un processor de generatia a 3-a Intel Core i3-3227U, 4GB RAM DDR3, capacitatea de stocare a HDD de 500GB si placa video integrata Intel HD Graphics 4000. Aceste lucruri au facut ca laptop-ul sa raspunda excelent testelor PCMark7, teste ce masoara performanta sistemelor la sarcinile de zi cu zi.

Chiar daca acest laptop nu este cel mai subtire, este foarte usor in comparatie cu alte laptop-uri cu ecrane de peste 17 inch. Dimensiunile si carantersitcile sale reprezinta un excelent avantaj pentru calatorii frecvente, studenti, s.a.m.d.

DELL Latitude E6430 – Review

Timp de citit: < 1 minutePentru inceput subliniem faptul ca, acest laptop are un design durabil si compact, o viata a bateriei destul de lunga, si poate fi configurat pentru performante la un nivel inalt.
Aceasta linie Dell Latitude a fost conceputa sa ofere rezultate spre productivitate si performanta, in special celor pasionati si orientati catre business, design-ul fiind unul compact si foarte mobil, ceea ce reprezinta un mare avantaj in momentul in care timpul este putin, iar problemele trebuie rezolvate.
Laptop-ul poate fi deci folosit oriunde, iar depozitarea si transportarea sa nu vor reprezenta o problema.

laptop-latitude-e6430-overview3
Laptoul are in configuratia sa o placa video integrata Intel HD Graphics 4000, iar bateria este durabila putand sa va tina de la 7 pana chiar la 10 ore.
Dell Latitude E6430 impacheteaza cu o selectie solida de porturi, inclusiv unele pe care nu le veti gasi niciunde in alta parte. Pe partea dreapta se afla un slot ExpressCard / 54, o raritate chiar si printre notebook-uri de afaceri, un hardware comutator Wi-Fi, o unitate optica si trei porturi USB, dintre care doua sunt USB 3.0 compatibile si unul dintre ele care dubleaza ca un port eSATA.
Partea din spate gazduieste un port HDMI, un slot de blocare Kensington si un conector Ethernet. Partea stanga contine un slot SmartCard, o mufa pentru casti / microfon, un port VGA si un port USB 2.0.

Camera are 1.3 Megapixeli, furnizand imagini bune, fara zgomote, chiar si in lumina scazuta.
Ca si verdict putem spune despre Dell E6430 ca ofera performante puternice, o sustinere din partea bateriei de lunga durata, o tastatura world-class si un design compact si cochet, toate intr-un device cu un ecran de 14 inch.
Mai jos puteti vedea si 2 videoclipuri pregatite de noi cu acest laptop, iar pentru alte videoclipuri puteti consulta canalul nostru YouTube.

 

Import televizoare plasma LG

Timp de citit: < 1 minute

Zilele acestea am adus spre vanzare un lot de televizoare LG cu plasma de 42, 50 si 60 inci, adica 107, 127 si 152 cm diagonala ecranului. Mdele sunt 42PC1RV, 42PC3RV, 42PC1R, 42PC1RR, 42PQ2000, 42PQ200R, 50PC1R, 50PC55, 50PC56, 50PF95, 60PG3000.
Toate modelele de mai sus beneficiaza de sunet stereo cu o capacitate de 2 x 10 sau 15w

si sunt Widescreen. Rezolutiile variaza, in functie de model, de la 852×480 la 1920 x 1080, cateva din ele au tunner digital DVB-T.

Inginerii de la LG s-au gandit ca la un astfel de televizor ai vrea sa conectezi diverse

gadget-uri, de la console portabile pana la memorii si casti, de aceea au incercat sa satisfaca cerintele unui public cat mai larg venind cu o gama variata de conexiuni. In functie de model, televizoare mai sus mentionate, beneficiaza de conexiuni de tip: HDMI, Digital Audio, Serial, VGA, RCA, Scart si S-Video.
Preturile variaza in functie de dimensiunea diagonalei si model.
Curios de ce am adus?  Detalii aici Televizoare LCD