Cuprins:
Alegerea echipamentului de gaming este o sarcină care implică numeroase criterii de luat în calcul înainte de formarea unei decizii. Iar pasionații de jocuri video pot confirma asta. Fiecare adept al jocurilor video caută noi tehnologii și dispozitive performante pentru a-și maximiza experiența trăită. Din acest motiv, subiectul cel mai dezbătut în grupurile țintă vizează comparațiile dintre avantajele oferite de PC și consolă. Dacă te afli și tu în situația descrisă, cu siguranță ai nevoie de câteva îndrumări de specialitate care sa îți ilustreze plusurile și minusurile pe care le implică fiecare dintre aceste soluții.
1. PC sau consolă – Cum descoperi care te avantajează?
Dispozitivul are un rol important, dar jocurile sunt cele care fac să se simtă diferit experiența. De exemplu, jocul pe consolă este optimizat pentru joystick, în timp ce în situația jocurilor pe PC, acestea sunt prevăzute pentru mouse și tastatură. Și până la urmă ce alegem: PC sau consolă? Un PC este dotat cu opțiuni variate de configurare și oferă calitate superioară din punct de vedere vizual. Așadar, principalul avantaj al PC-ul este grafica optimizată comparativ cu ceea ce oferă consola. În plus, multe jocuri concepute pentru console sunt realizate și pentru PC. Chiar și așa, mulți utilizatori optează pentru consolă în detrimentul PC-ului. Și asta din cauza aplicațiilor care rulează pe fundal sau a driverelor care trebuie updatate, operațiuni care întrerup jocurile și compromit experiența.
- Avantaje consolă
Consolă sau PC? Subiectul continuă să fie dezbătut și întors pe toate părțile de cele două tabere de utilizatori. Unii susțin că o consolă a fost special dedicată gamingului la cel mai înalt nivel și în mare parte, cam așa stau lucrurile. Consola, spre deosebire de PC nu necesită investiții de hardware, ci mai mult pe partea de jocuri. De asemenea, consola va rula jocurile eficient, indiferent de vechimea dispozitivului. La aceasta se adaugă aspectul care vizează comoditatea. Configurările nu fac altceva decât să ne consume timpul, iar pe consolă jocurile rulează optim. Consola nu necesită investiții în componente, care, cu cât sunt mai calitative, cu atât implică un buget mai mare. Consola necesită investiții în gameplay.
Din punct de vedere financiar, consola este soluția convenabilă pentru buzunarul multora, iar multe dintre ele vin la pachet și cu câteva jocuri. Prin comparație, un PC corespunzător pentru rularea celor mai noi jocuri poate atinge un preț dublu, dar și o experiență de nota 10.
Alt avantaj oferit de consolă este simplitatea la manevrare și transport. Utilizatorii pot lua acasă consola și se pot delecta cu jocuri în câteva minute. Acest lucru este posibil datorită faptului că nu sunt necesare configurări sau actualizări de drivere.
Consolele sunt prevăzute cu o placă de rețea, element care simplifică mult conectarea la internet dacă dorești să intri într-un joc multiplayer. Dacă îți place socializarea chiar și în timp ce te joci, atunci consola este preferata celor care obișnuiesc să se joace cu prietenii în aceeași cameră.
Jocurile de consolă pot fi închiriate sau vândute mai ușor dacă simți că nu sunt pentru tine. În schimb, jocurile pe PC sunt ușor de copiat și astfel, ar putea dura mai mult până găsești un client interesat să le preia.
Jocurile dedicate consolei cer un timp relativ scurt de învățare. Cel puțin, nu vei fi obligat să urmărești ore în șir tutoriale despre funcțiile de bază ale jocului respectiv.
Consola oferă o grafică mai slabă a jocului, spre deosebire de PC. Însă, acestea pot fi chestiuni de finețe, chiar insesizabile pentru cei pasionați de jocul propriu-zis.
- Avantajele PC-ului
Un PC este un pic mai pretențios, solicită numeroase opțiuni de configurare, dar compensează prin grafica impecabilă. De altfel, de puțină vreme, noua generație de console a introdus noi tehnologii vizuale, care erau deja prezente de ani de zile pe PC. Grafica net superioară consolei și îmbunătățirile aduse anual în această direcție, clasează PC-urile tot mai sus în topul preferințelor iubitorilor de jocuri video. PC-ul se bucură de o marjă bogată de jocuri. Mai mult, orice joc compatibil pe consolă, va fi dezvoltat și portat inclusiv pe PC. În plus, PC-urile sunt acele dispozitive de gaming care cer mult de la un joc și care totodată dețin resursele necesare pentru a realiza acest lucru. De exemplu, doar PC-urile pot îmbunătăți constant tehnologia 3D.
Unul dintre cele mai importante avantaje pe care PC-ul le oferă față de consolă vizează numărul mai mare de jocuri disponibile, în special jocurile multiplayer online. Jucătorii de PC au posibilitatea de a se distra cu jocuri de e-mail, jocuri de browser sau alte variante care permit descărcări gratuite.
PC-ul are capacitatea de a servi mai mult scopuri, pe lângă jocurile video. Astfel, poți utiliza un PC pentru a modifica un joc sau pentru a edita hărți corespunzătoare pentru ele. Toate acestea nu sunt posibile pe consolă.
Chiar dacă o consolă asigură o tehnologie remarcabilă, monitoarele computer de înaltă rezoluție, precum și procesoarele multicore sau soluțiile duale GPU participă semnificativ la realizarea unui sistem de jocuri răsunător.
În privința jocurilor online, PC-urile asigură jucătorilor diverse opțiuni de conectare la internet și la alt jucător. Majoritatea brandurilor de PC și sisteme de operare asigură o comunicare excelentă între utilizatori.
Dacă deții un PC de ani buni, atunci nu te grăbi neapărat să îl înlocuiești cu altul nou. Ce poți face în schimb este să te concentrezi pe actualizarea componentelor pentru a-ți continua experiența de gaming în condiții corespunzătoare.
În concluzie, PC-urile continuă să ofere și în prezent cea mai mare selecție de jocuri online, precum sunt popularele World of Warcraft, jocuri exclusive pentru PC. Atât consola, cât și PC-ul sunt variante recomandate pentru îmbunătățirea experiențelor de gaming. Dar, înainte este indicat să stabilești ce fel de jocuri preferi să joci, ce buget ai la dispoziție și dacă PC-ul servește și altor scopuri. Ideal ar fi să le achiziționezi pe ambele, dar pentru că nu toți ne permitem astfel de investiții majore, punerea într-o balanță a acestora ne va oferi indicii prețioase.
2. Tastatură sau controller – Sfaturi de Gaming pentru începători
Când vine vorba despre gaming, încep disputele între cele două tabere. Pe de o parte, sunt susținătorii PC-ul și ai consolelor, dar și modul de joc și de control preferat pot declanșa controverse.
Citește mai departe ce presupune fiecare echipament și apoi decide în funcție de stilul tău de joc și alte preferințe personale. În orice caz, poți să schimbi echipamentul când simți că este cazul, mai ales că, majoritatea consolelor și PC-urilor sunt compatibile cu ambele.
Ergonomia unui controller poate îngreuna folosirea simultană sau succesivă a butoanelor, necesare în cazul mișcărior complexe. De exemplu, în Fortnite, construirea este esențială, așa că legarea butoanelor pentru construirea cât mai rapidă este deosebit de importantă. Apăsarea butoanelor necesare, rapid și în timp util este mult mai simplă pe tastatură decât pe consolă.
Următoarea întrebare care stă pe buzele tuturor gamerilor începători este: ce este mai indicat pentru a ținti, tastatura sau un controller? Având în vedere modul în care este construit mouse-ul, precum și modul în care poate fi utilizat, acest element asigură un nivel optim de acuratețe, necesar pentru shootere, unde poți atinge de fiecare dată ținta printr-o împușcătură fatală. De asemenea, tastatura cu mouse oferă reacții rapide, precise și în timp util, în special la jocurile de strategie.
Tastatura este prevăzută nu numeroase butoane pe care le poți personaliza cu funcții suplimentare care îți ușurează munca. De exemplu, în cazul anumitor jocuri poți seta macrouri pentru efectuarea succesivă a diverselor acțiuni printr-o simplă apăsare de buton. Când apeși un buton și îndeplinești instant două cerințe, te miști mai rapid, mai eficient și ești mai aproape de câștig.
Controllerele sunt preferatele jucătorilor pe console. Avantajul lor este faptul că sunt portabile și permit libertate de mișcare chiar în timp ce le folosești. Acest avantaj se poate datora atât prin lipsa firului (în cazul dispozitivelor wireless), cât și unui fir mai lung atașat în fața consolei. În consecință, îți asiguri un plus de confort și te poți bucura de joc, indiferent că alegi să te joci de pe canapea, scaun sau acasă la un prieten.
Controllerul prezintă un design special gândit pentru a fi manevrat ușor. Acesta se va dovedi ergonomic și confortabil dacă îl ții în mână. Poziționarea butoanelor nu este aleasă la întâmplare. Acestea sunt gândite astfel încât să simplifice mișcarea degetelor, fără să simți oboseală atunci când le apeși. Te poți juca fără întreruperi, deoarece designul dispozitivului nu îți solicită încheieturile sau mușchii degetelor.
Un controller este recomandat în special iubitorilor de jocuri de tip racing, curse de mașini, jocuri de lupte, sau de aventură și explorare, unde ești nevoit să utilizezi mai multe butoane concomitent. Controllerul este ideal și în cazul jocurilor care cer playerilor efectuarea unor mișcări mai elaborate. Poți folosi un joystick în jocurile potrivite. Te vei mișca mai rapid și vei observa detalii care îți scapă în cazul tastaturii cu mouse.
Schimbarea unghiului de vizualizare este optimizată. Dacă apeși butoanele cu forță, te miști mai repede, abilitate de care ai nevoie la jocurile de curse cu mașini.
Pentru jocurile de tip shooter, de strategie sau FPS-uri, îți propunem să apelezi la tastatura cu mouse. Aceste jocuri implică precizie, viteză de reacție, folosirea eficientă a hărților, controlul minuțios al acestora, precum și alegerea unităților pe câmpul de luptă.
Concluzie
Soluția completă ar fi să achiziționezi ambele variante pentru o experiență unică de gaming. Desigur, costurile vor fi pe măsura satisfacției, așadar decizia îți aparține. Tu cunoști cel mai bine tipul de jocuri pe care le preferi sau pe care ți-ai dori să le încerci, precum și platforma pe care urmează să exersezi. Dacă ești la început de drum, ai putea testa ambele metode pentru a-ți forma la sigur o părere referitoare la opțiunea adecvată pentru tine. Ulterior poți personaliza butoanele pentru a obține un control pe măsură în orice titlu de gaming îți face cu ochiul.